Ceva mai mult cu Nora Iuga

Într-una dintre lungile discuţii pe care le-am avut cu doamna Nora Iuga, acum doi ani, mi-a rămas în minte o afirmaţie, care reprezintă şi o credinţă personală, însă care a fost atât de frumos exprimată de ea. Spunea că "cel mai important lucru pentru oameni este să nu se îndepărteze de axa fiinţei".  Ce a fost extraordinar în timpul petrecut alături de ea a fost faptul că nici măcar o clipă nu m-a făcut să mă simt măruntă, deşi nicio secundă nu mi-a zburat din cap gândul că sunt doar la început de drum şi că mai am enorm de multe de învăţat. Chiar şi în momentele extrem de măgulitoare când lăuda nu ştiu ce pasaj din textele mele, când descoperea cine ştie ce genialitate a expresiei, incredibilul unor imagini create de mine, nu m-am lăsat întoarsă de la simplitatea faptului că încă sunt departe de ceea ce aş putea să fiu. Şi cred că asta o să-mi spun toată viaţa. Asta nu înseamnă că nu îmi cunosc valoarea şi n-o să încerc s-o fac cunoscută.  Este doar ceea ce mă ţine aproape de axa fiinţei mele. Nu neg, mi-au prins extrem de bine vorbele ei. Au fost şi mustrări, au fost şi multe texte tăiate complet. Altele mai bine de trei sferturi. Acum aş tăia şi mai mult însă face parte din evoluţia mea. Astea au fost condiţiile în care a ieşit prima mea carte, dincolo de care, personal, am rămas cu ceva mult mai preţios.

Ei bine, oamenii cu adevărat mari ştiu să se aplece şi asupra celor mici. Nu e un slogan pionieresc nici un dicteu populist. Când spun "mare" nu mă refer la oameni neapărat populari sau ultra populari. Nu e musai să fii popular ca să fii mare însă corect ar fi să ai un cerc destul de larg şi plin de oameni care te cunosc şi te apreciază pe măsura valorii tale.

Întrebarea este cum ar putea cel mic, din mulţimea şi desimea de oameni mai mici şi mai mari să fie văzut de cel mare? Este simplu. Trebuie doar să fie el însuşi. Nu trebuie să tragă de mânecă, nu trebuie să ţopăie, cu atât mai mult nu trebuie să linguşească. E plină lumea.

Ce anume l-ar detremina pe cel mare să se aplece asupra celui mic? În primul rând o gândire sănătoasă, neîngrădită de vanitate. Capacitatea lui de a înţelege că persoana asupra căreia se apleacă este doar într-o etapă a vieţii ei. Uneori e chestiune doar de timp. Viziunea face diferenţa. Să vezi în acel om un potenţial, o valoare care trebuie remarcată. Conştiinţa faptului că nu poţi garanta evoluţia lui însă poţi încerca ceva în acea privinţă dându-i o mână de ajutor. Faptul că îşi dă jos mantalele şi coroana de pe cap în faţa ta şi-ţi vorbeşte ca un egal reprezinta dovada faptului că are încredere în tine, ceea ce implică un angajament de zile mari. Un activator al potenţialului personal care trebuie, evident, alimentat cu multă muncă.

Ce este fain atunci când cunoşti un om cu adevărat mare este faptul că, aproape inconştient te faci moştenitorul unui testament incomparabil mai preţios decât orice bun material, statut sau imagine. Un dar care te ţine aproape de "axa fiinţei".