Leșuri de câini în saci de
plastic, moloz, ambalaje din rebuturile unei fabrici, sticle cu urină, rahați,
mult plastic, scutece pline și multe altele. Cam așa arăta decorul pe l-am văzut
pe 15 septembrie, pe centura de la Măgurele. Ceea ce trebuia să
fie o alveolă unde să se odihnească șoferii s-a transformat într-un munte de
gunoaie. Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici ar fi fost o treabă însă gunoaiele
s-au întins și dincolo, în pădure. Și nu pentru că le-ar fi luat vântul, nu s-au dus
acolo singure, ci au fost aduse, cu bună știință, de concetățenii noștri.
Nu am văzut căprioare și
veverițe care să ne facă cu ochiul, eram doar noi, familii
întregi, copii, colegi, prieteni, uimiți si copleșiți, totodată, de
oglinda inconștienței umane care, din păcate, rezistă cel puțin la fel de mult
ca PET-urile aruncate în natură.
Am fi avut nevoie de mai mulți oameni, însă ne-am
descurcat cum am putut. Înainte să ajungem la fața locului aveam impresia că
avem prea mulți saci. După nici jumătate de oră îi terminasem pe toți. Colegii
s-au mobilizat și-au mai cumpărat. Au fost momente de victorie când credeam ca
am terminat însă tot mai veneau prieteni care descopereau alte maldăre. Simțeam
că nu se mai termină. Ne tremurau picioarele de câte ori era ne-am aplecat și
brațele în lupta cu trasul sacilor și a gunoaielor. Mai erau și căldura,
țânțarii, urzicile și crengile spinoase ale murilor însă nu puteam abandona. Nu
aveai cum să vezi un PET și să nu faci tot posibilul să-l iei. Nu conta că
lângă el cineva și-a făcut nevoile. Îți mai venea să vomiți, mai ieșeai la
margine, luai o gură de aer și te întorceai la locul cu pricina. Nu poți, nu te
lasă inima. În momentele alea gândești că nimeni altcineva n-o să facă treaba
asta. Ba din contră, gunoaiele atrag alte gunoaie, pentru că așa gândesc unii
oameni, se creează un precedent.
L-a un moment dat am
descoperit, în pădure, nu chiar departe de stradă, însă suficient de bine
mascată de tufișuri și copaci, o groapă plină cu resturi de ambalaje, care cu
siguranță, proveneau de la o fabrică. Benzi de plastic de 3-5 metri,
inscripționate Bake Rolls și alte mărci, când trăgeam de un capăt se răscolea
toată groapa, aveam impresia că nu se mai termină. Stive întregi de rebuturi. Cineva
a chemat un inspector pentru protecția mediului însă nu a avut niciun efect.
Doar ne-a pus față-n față cu neputința unei instituții care nu poate lucra de una
singură fără colaborarea celorlalte instituții cât și a noastă, ca cetățeni.
Erau și grămezi bune de
deșeuri din construcție. Acelea ne-au cam depășit. Am încercat să le
centralizăm cumva, însă erau mult prea grele. Întrebarea este dacă verifică
cineva companiile care transportă materialele de construcție. Îți dau chitanță atunci când îți renovezi
apartamentul și apelezi la o astfel de firmă? Ca să nu mai spun, ce simplu e să
chemi pe cineva cu căruța, îi dai ceva acolo ceva și ai scăpat. Însă unde ajung
mizeriile noastre? Ce bine ar fi să ne
întrebăm mereu și să nu mai închidem ochii!
Experiența a fost una
marcantă însă de mare ajutor. Nu ne așteptăm ca
oamenii să se schimbe peste noapte, însă e un pas, un semnal de alarmă și mai
ales o dovadă că oamenii se pot uni pentru a face bine.
Mulțumim Let's do it, Romania! Știm că nu a fost ușor,
mai ales că multe din planuri au fost deviate de pesta porcină. Organizarea a
fost la înălțime. Este extraordinar când ți se dă șansa de a ajuta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu