Recent, am terminat "All Death Jazz" a lui Nicolae Avram şi deja simt nevoia să revin asupra ei. Am citit şi Federeii care mi-a plăcut foarte mult. Însă "All Death Jazz " este extraordinară. Cartea aceasta este un purgatoriu, un fel de Bocca della Verita care varsă din el tenebrele celor care au trăit în casa de copii şi a evenimentelor care au gravitat în jurul ei. Un miraj al personajelor în spatele cărora stau realităţi cutremurătoare. Poeziile lui Nicolae Avram sunt dure şi melancolice, deopotrivă. Autorul este martor şi personaj, deşi când spun personaj, nu mă refer la o entitate strict lirică. El este parte din ceea ce scrie, pentru că numai cine a trăit şi are darul de a scrie şi a vedea într-un anume fel viaţa, poate aduce atâta autenticitate poeziilor sale. Reuşeşte construcţii extrem de vizuale şi dinamice, scurt-metraje în urma cărora, eu, cel puţin, rămân cu tot felul de imagini impregnate pe retină. Este stăpân nu numai pe ceea ce construieşte ci şi pe ceea ce transmite. Nu ţine să îngrozească şi nici să smulgă lacrimi cititorului, ci doar să te scuture de poleiala aceea autocompătimitoare în care ţi se pare că suferi sau că ai suferit, pentru ca apoi să te bată uşor pe umăr, gen "eu am trecut peste..." În orice caz, dacă a trecut sau nu peste, mie mi se pare că încă mai are multe de spus. Autorul ştie incredibil de bine să fructifice experienţele sale de viaţă şi să dea acel plus valoare cărţilor sale.
O recomand cu drag, poate fi găsită pe site-ul editurii Max Blecher, la fel ca şi "Federeii", cât şi în librării.
http://maxblecher.ro/alldeathjazz.php
Comentarii
Trimiteți un comentariu