Let's do it, Romania!

    Leșuri de câini în saci de plastic, moloz, ambalaje din rebuturile unei fabrici, sticle cu urină, rahați, mult plastic, scutece pline și multe altele. Cam așa arăta decorul pe l-am văzut pe 15 septembrie, pe centura de la Măgurele.  Ceea ce trebuia să fie o alveolă unde să se odihnească șoferii s-a transformat într-un munte de gunoaie. Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici ar fi fost o treabă însă gunoaiele s-au întins și dincolo, în pădure.   Și nu pentru că le-ar fi luat vântul, nu s-au dus acolo singure, ci au fost aduse, cu bună știință, de concetățenii noștri.

     Nu am văzut căprioare și veverițe care să ne facă cu ochiul, eram doar noi, familii întregi, copii, colegi, prieteni, uimiți si copleșiți, totodată, de oglinda inconștienței umane care, din păcate, rezistă cel puțin la fel de mult ca PET-urile aruncate în natură.

    Am fi avut nevoie de mai mulți oameni, însă ne-am descurcat cum am putut. Înainte să ajungem la fața locului aveam impresia că avem prea mulți saci. După nici jumătate de oră îi terminasem pe toți. Colegii s-au mobilizat și-au mai cumpărat. Au fost momente de victorie când credeam ca am terminat însă tot mai veneau prieteni care descopereau alte maldăre. Simțeam că nu se mai termină. Ne tremurau picioarele de câte ori era ne-am aplecat și brațele în lupta cu trasul sacilor și a gunoaielor. Mai erau și căldura, țânțarii, urzicile și crengile spinoase ale murilor însă nu puteam abandona. Nu aveai cum să vezi un PET și să nu faci tot posibilul să-l iei. Nu conta că lângă el cineva și-a făcut nevoile. Îți mai venea să vomiți, mai ieșeai la margine, luai o gură de aer și te întorceai la locul cu pricina. Nu poți, nu te lasă inima. În momentele alea gândești că nimeni altcineva n-o să facă treaba asta. Ba din contră, gunoaiele atrag alte gunoaie, pentru că așa gândesc unii oameni, se creează un precedent.

    L-a un moment dat am descoperit, în pădure, nu chiar departe de stradă, însă suficient de bine mascată de tufișuri și copaci, o groapă plină cu resturi de ambalaje, care cu siguranță, proveneau de la o fabrică. Benzi de plastic de 3-5 metri, inscripționate Bake Rolls și alte mărci, când trăgeam de un capăt se răscolea toată groapa, aveam impresia că nu se mai termină. Stive întregi de rebuturi. Cineva a chemat un inspector pentru protecția mediului însă nu a avut niciun efect. Doar ne-a pus față-n față cu neputința unei instituții care nu poate lucra de una singură fără colaborarea celorlalte instituții cât și a noastă, ca cetățeni.

    Erau și grămezi bune de deșeuri din construcție. Acelea ne-au cam depășit. Am încercat să le centralizăm cumva, însă erau mult prea grele. Întrebarea este dacă verifică cineva companiile care transportă materialele de construcție.  Îți dau chitanță atunci când îți renovezi apartamentul și apelezi la o astfel de firmă? Ca să nu mai spun, ce simplu e să chemi pe cineva cu căruța, îi dai ceva acolo ceva și ai scăpat. Însă unde ajung mizeriile noastre?  Ce bine ar fi să ne întrebăm mereu și să nu mai închidem ochii!  

    Experiența a fost una marcantă însă de mare ajutor. Nu ne așteptăm ca oamenii să se schimbe peste noapte, însă e un pas, un semnal de alarmă și mai ales o dovadă că oamenii se pot uni pentru a face bine. 

    Mulțumim Let's do it, Romania! Știm că nu a fost ușor, mai ales că multe din planuri au fost deviate de pesta porcină. Organizarea a fost la înălțime. Este extraordinar când ți se dă șansa de a ajuta.