Găsește-ți propoziția!

    Se întâmplă ceva grav. Nu merge treaba cum te așteptai. Te enervezi. Acuzi în stânga și-n dreapta. Cauți vinovați. Rar se întâmplă să fii tu cauza. Poate, pe bună dreptate nu ești tu însă acel lucru s-a întâmplat, fierbi în continuare și nici nu ai putea să te prefaci că totul este în regulă. Cu toate astea ceva poți să faci. 
    În primul rând întreabă-te dacă ceea ce s-a întâmplat este chiar atât de grav încât să merite să-ți zdruncini ființa atât de mult? Dacă mai implici și pe alții, chiar merită să-i lovești doar ca să te răcorești? Când faci asta chiar te liniștește sau îți accentuază situația? Încotro? Starea de fapt nu se schimbă ea stă tot acolo, impasibilă în timp ce starea ta se deteriorează. 
    Hai să încercăm un exemplu. Copilul tău pătează un perete cu cerneală. Tu explodezi, îi faci capul mare, te gândești la cât de important este pentru tine ca pereții să fie implecabili și, la naiba, orice ai face, mereu se întâmplă ceva. Acum, ce faci? Nu faci nimic. Doar te enervezi și-ți spui în capul tău zeci de propoziții în care să accentuezi cât de grav este ceea ce s-a întâmplat. Gândești cât de neglijent este copilul, că nici măcar nu-i pasă. Numai pe tine te doare. De ce ți se întâmplă numai ție?
    Și revin, chiar asta este o dramă? Este atât de important peretele ăla pentru tine? E doar un perete. E normal să-ți peste, însă, în definitiv este doar ceva material. Se repară.  Dacă i-ar fi sărit copilului cerneala și în ochi, probabil nici n-ai mai fi observat petele de pe perete, sau n-ai mai fi dat atâta importanță. Asta dacă nu ești atât de materialist încât să-ți peste ma mult de tencuială decât de sănătatea copilului.
    Unde este drama de fapt? Nu este chiar așa de greu. Ea vine din autovictimizare și plăcerea autovictimizării. Da. Există și o astfel de plăcere maladivă, însă dacă nu ar fi așa ceva te-ai gândi cum  să faci să suferi mai puțin. Crezi că te depășește situația? Dar dacă peretele acela s-ar fi surpat într-un cutremur peste copilul tău? Dacă drama ta este dramă atunci asta ce mai este? Ceea ce ți se întâmplă este simplu: doar o situație.

     Dacă vrei să-ți fie mai ușor fă un exercițiu foarte simplu: 
    Îndepărtează din capul tău toate cuvintele, propozițiile care fac referire la emoțiile tale și descrie toată situația într-o porpoziție cât mai simplă. Pune-te deasupra situației, ca și cum nu ți s-ar fi întâmplat ție ci unei persoane pe care nu o cunoști. Fă doar niște constatări. ”Mihai a pătat peretele cu cerneală.” ”Nu găsesc cheile.” ”Cutărescu nu a vrut să ia bani de la mine.” ”X nu mă mai sună.”  ”Am răcit.” 
    Una este să spui ”am răcit” și alta este să începi cu ”aoleu, ce mă doare capu, la naiba iar am luat o viroză, mereu mi se întâmplă asta, nu mai pot...” etc. 
    Încearcă să descoperi penibilul situației. Cât de absurd poți să fii făcât caz pentru un lucru mărunt. Și dacă nu te-ai convins, atunci când ți se pare că suferi și ți-e greu, gândește-te că exagerând, e un alt mod de a cădea în ipocrizie. E ok. Toti mai facem dintr-astea  însă come on! Ai răcit, nu e prima oară, ți-e greu, e normal însă tocmai pentru că nu e prima oară, nu e aiurea să te plângi ca un debutant? E prima oară când nu găsești un lucru, când piezi ceva? Se mai plânge omu' dar se mai și călește. Că de-aia este viața asta plină de repetiții.
   Cu ceva exercițiu poți să fii atent la ceea ce simți în momentele acelea nedorite. Și dacă treci prin rațiune ceea ce s-a înâmplat, detașat de emoții, soluțiile vin mult mai ușor. 
    Formulează porpoziția aia simplă și argumentează-ți singur, fără să mai acuzi sau să scuzi pe nimeni. Pune o oglindă în fața ta și vezi dacă îți mai place de tine. Încearcă și o să-ți placă de tine atunci când o să fii stăpân peste emoțiile tale, când vei ști să faci reglajul acela matur, înțelept.



Comentarii

Trimiteți un comentariu