Daniil Harms, o viaţă scurtă însă intensă. Prin 1927 a aderat mişcării dadaiste "Oberiu". După numai câteva luni autorităţile sovietice le-a pus bocancul pe ţeastă. Doi ani la rând 1931, 1932 Harms a fost băgat în puşcărie datorită scrierilor sale neconvenţionale...În fine, omul până la urmă a preferat să scrie pe ascuns, atât de ascuns încât nici prietenii lui nu aveau acces la operele lui. Practic el a fost cunoscut post-mortem.
Am avut şi noi astfel de oprelişti, o groază de intelectuali decimaţi sau reduşi la tăcere (într-un fel şi reducerea la tăcere pare o formă de decimare, doar speranţa, o fereastră cu posibilităţi de deschidere într-un viitor incert...)
Dacă e să stai puţin strâmb şi să judeci drept, nenorociţii ăia care băgau pumnu-n gură intelectualilor, aveau măcar un simţ al importanţei şi impactului scrierilor asupra maselor. Nenorociţii ăia citeau, urmăreau, analizau apoi aruncau buzduganul, să sfarme ţeasta scriitorilor care încercau să-şi scoată din mediocritate neamul.
Şi acum?
Azi?
Ce avem?
Ignoranţă?
(I)porcizie, pardon: ipocrizie! Poate că are sens "I" din engleză "Eu". Un cult al "eu-lui", al selfie-ului. Americanizare. Am vrut să ne salveze americanii. Ne-au salvat! Şi atunci ca şi acum!
Paul Goma, aminteşte, la un moment, în "Gherla", de o fază în care unul dintre colegii lui, invitat afară din celulă întreabă dacă are voie să-şi ia şi pătura (indiciu important, în funcţie de asta asta îşi puteau da seama cam unde ajung). Şi Paul Goma punctează un aspect important. Acela că nu aveau voie să spună "noi". "Noi" era echivalentul unei ralieri, recunoaşterea unei revolte. Ceea ce pe atunci era foarte grav. Fiecare vorbea pe cont propriu. Exista o teamă patologică a autorităţilor de a vedea oamenii împreună, altfel decât în forma mecanizată a instituţiilor, strict controlată şi convinsă de apartenenţa la ideologia comunistă.
Şi acum?
Azi?
Ce avem?
O puzderie de oameni care stau la coadă să cumpere cartea lui Iohanis, care nici măcar nu este scriitor şi care a scos cartea asta imediat după alegeri, că altfel nu interesa nici pe dracu de cartea lui.
Sunt oameni care habar n-au că Emil Brumaru mai trăieşte. Da, domnule, ce chestie, este un scriitor în viaţă. Da' de unde să ştie lumea că e în viaţă, că doar mass-media colcăie de mediocrităţi şi nume fabricate în uzinele succesului.
Când a murit Nina Cassian, mai auzeam reacţii de genu': "Păi cum, eu credeam că a murit demult!" Sigur, a murit demult, în ignoranţă.
Nora Iuga, mai trăieşte şi scrie şi publică. Nici măcar un sfert din cozile de la Iohanis nu se adună la astfel de scriitori, care, dincolo de gusturile şi criticile, mai mult sau mai puţin avizate, au lăsat ceva în urmă. Şi câţi alţii...
De Herta Muller ştie toată lumea, pentru că a venit de-afară. De-acolo unde presa mai mişcă ceva în rândul maselor.
La noi nu este aşa. E greu să ieşi din straturile de ignoranţă. Şi dacă ieşi ce poţi să mai vezi, că ai deja o cruce pusă la căpătâi? Că nici măcar nu exişti? Că nu ţi s-a lăsat nici măcar un clopoţel legat de mână? Şi dacă ai avea? Cine te salvează! Tot colegul de scriitură care vine la lansare şi-ţi cumpără cartea, că dacă nu ai fi tu şi câţiva prieteni, nu-ţi scoţi nici măcar investiţia în tiraj.
Aud atâţia oameni de rând care habar n-au ce se mai scrie azi. Dar bagă clişee dintr-alea că "nu se mai scrie azi cum se scria pe vremuri" sau că "tinerii din ziua de azi".
"Tinerii din ziua de azi" care mai scriu şi scriu bine, sunt liberi, însă ce bocanc greu este ignoranţa maselor şi mai ales a acelora care ne conduc. Şi e normal. Cei care ne conduc nu au nici măcar simţul acela al inchizitorilor sovietici pentru a identifica o scriere cu impact (şi mă refer la impactul cu adevărat valoric). Sau au o încredere atât de mare în mecanismul acesta al futilului încât pot dormi liniştiţi.
E adevărat că avem tot mai multe festivaluri, evenimente...avem şi lansări de carte, însă e doar o iluzie a recunoaşterii. În definitiv se adună tot de-ai noştri, scriitori, familiile/prietenii noştri.
La mine la lansare trei sfeturi au fost prietenii mei. La următoarea nu mă aştept la minuni. În fine...eu mai de mâncat multă mămăligă...aş înţelege.
Andrei Zbîrnea a plecat în "plerinaj" cu cartea lui la Sibiu şi Iaşi...cu durere am aflat de la el că nu a vândut decât vreo 6-7 cărţi. Dumnezeule! Nu doar că nu şi-a scos banii de drum, sunt convinsă ca a mai dat şi de la el.
Oare Esca sau Răduleasca şi-or fi scos banii pe cărţi, sau poate că au fost sponsorizate, pentru neaseMUITul lor talent.
Dar să revenim!
La Daniil Harms şi câţi ca el! Câţi ca "noi", câţi ca "voi"!
Am avut şi noi astfel de oprelişti, o groază de intelectuali decimaţi sau reduşi la tăcere (într-un fel şi reducerea la tăcere pare o formă de decimare, doar speranţa, o fereastră cu posibilităţi de deschidere într-un viitor incert...)
Dacă e să stai puţin strâmb şi să judeci drept, nenorociţii ăia care băgau pumnu-n gură intelectualilor, aveau măcar un simţ al importanţei şi impactului scrierilor asupra maselor. Nenorociţii ăia citeau, urmăreau, analizau apoi aruncau buzduganul, să sfarme ţeasta scriitorilor care încercau să-şi scoată din mediocritate neamul.
Şi acum?
Azi?
Ce avem?
Ignoranţă?
(I)porcizie, pardon: ipocrizie! Poate că are sens "I" din engleză "Eu". Un cult al "eu-lui", al selfie-ului. Americanizare. Am vrut să ne salveze americanii. Ne-au salvat! Şi atunci ca şi acum!
Paul Goma, aminteşte, la un moment, în "Gherla", de o fază în care unul dintre colegii lui, invitat afară din celulă întreabă dacă are voie să-şi ia şi pătura (indiciu important, în funcţie de asta asta îşi puteau da seama cam unde ajung). Şi Paul Goma punctează un aspect important. Acela că nu aveau voie să spună "noi". "Noi" era echivalentul unei ralieri, recunoaşterea unei revolte. Ceea ce pe atunci era foarte grav. Fiecare vorbea pe cont propriu. Exista o teamă patologică a autorităţilor de a vedea oamenii împreună, altfel decât în forma mecanizată a instituţiilor, strict controlată şi convinsă de apartenenţa la ideologia comunistă.
Şi acum?
Azi?
Ce avem?
O puzderie de oameni care stau la coadă să cumpere cartea lui Iohanis, care nici măcar nu este scriitor şi care a scos cartea asta imediat după alegeri, că altfel nu interesa nici pe dracu de cartea lui.
Sunt oameni care habar n-au că Emil Brumaru mai trăieşte. Da, domnule, ce chestie, este un scriitor în viaţă. Da' de unde să ştie lumea că e în viaţă, că doar mass-media colcăie de mediocrităţi şi nume fabricate în uzinele succesului.
Când a murit Nina Cassian, mai auzeam reacţii de genu': "Păi cum, eu credeam că a murit demult!" Sigur, a murit demult, în ignoranţă.
Nora Iuga, mai trăieşte şi scrie şi publică. Nici măcar un sfert din cozile de la Iohanis nu se adună la astfel de scriitori, care, dincolo de gusturile şi criticile, mai mult sau mai puţin avizate, au lăsat ceva în urmă. Şi câţi alţii...
De Herta Muller ştie toată lumea, pentru că a venit de-afară. De-acolo unde presa mai mişcă ceva în rândul maselor.
La noi nu este aşa. E greu să ieşi din straturile de ignoranţă. Şi dacă ieşi ce poţi să mai vezi, că ai deja o cruce pusă la căpătâi? Că nici măcar nu exişti? Că nu ţi s-a lăsat nici măcar un clopoţel legat de mână? Şi dacă ai avea? Cine te salvează! Tot colegul de scriitură care vine la lansare şi-ţi cumpără cartea, că dacă nu ai fi tu şi câţiva prieteni, nu-ţi scoţi nici măcar investiţia în tiraj.
Aud atâţia oameni de rând care habar n-au ce se mai scrie azi. Dar bagă clişee dintr-alea că "nu se mai scrie azi cum se scria pe vremuri" sau că "tinerii din ziua de azi".
"Tinerii din ziua de azi" care mai scriu şi scriu bine, sunt liberi, însă ce bocanc greu este ignoranţa maselor şi mai ales a acelora care ne conduc. Şi e normal. Cei care ne conduc nu au nici măcar simţul acela al inchizitorilor sovietici pentru a identifica o scriere cu impact (şi mă refer la impactul cu adevărat valoric). Sau au o încredere atât de mare în mecanismul acesta al futilului încât pot dormi liniştiţi.
E adevărat că avem tot mai multe festivaluri, evenimente...avem şi lansări de carte, însă e doar o iluzie a recunoaşterii. În definitiv se adună tot de-ai noştri, scriitori, familiile/prietenii noştri.
La mine la lansare trei sfeturi au fost prietenii mei. La următoarea nu mă aştept la minuni. În fine...eu mai de mâncat multă mămăligă...aş înţelege.
Andrei Zbîrnea a plecat în "plerinaj" cu cartea lui la Sibiu şi Iaşi...cu durere am aflat de la el că nu a vândut decât vreo 6-7 cărţi. Dumnezeule! Nu doar că nu şi-a scos banii de drum, sunt convinsă ca a mai dat şi de la el.
Oare Esca sau Răduleasca şi-or fi scos banii pe cărţi, sau poate că au fost sponsorizate, pentru neaseMUITul lor talent.
Dar să revenim!
La Daniil Harms şi câţi ca el! Câţi ca "noi", câţi ca "voi"!
Comentarii
Trimiteți un comentariu