vineri, 15 martie 2013

unghii vs vineri


se prăbușesc pereții
dar semnalul e din ce în ce mai bun
religia noastră încape în plicurile de ceai

recitesc:

religia noastră încape în plicurile de ceai

Ideea este mai mult decât interesantă. Religia păstrată între memebrane fragile permeabile, concentrată, infuzată, apoi consumată. Și fac o paralelă din care se înțelege, cred, destul de clar ce veau să spun:
Unii beau ceai constant, pentru că le face bine, alții doar ca parte a unui tabiet. Am auzit și cazuri de persoane care nu suportă ceaiurile și spun cam același lucru: să-mi fie prea rău să beau ceai, și-atunci cu mult zahăr. Bem ceai ca să ne calmăm, să ne tratăm, să ne tonifiem, sau pur și simplu pentru că ne place, fără să căutăm un anume raționament. Nu bem mereu același tip de ceai, chiar dacă în definiție e tot ceai și are efecte benefice, sigur, dacă se consumă cu cap; avem până și căni sau cești preferate. Ideea acestui vers am întors-o pe toate fețele, mai generos decât exprim eu aici. 
Mereu car cu mine 2 cărți, una de poezie și alta de proză. În funcție de cum prind loc și cum mă simt îmi deschid frumos rucsacul, căștile stau, ca de obicei,  bine în urechi și radioul suficient de tare cât să mă simt un fel de Bubble Girl, bine încapsulată în lumea mea. Acasă nu am timp de citit atât cât mi-aș fi dorit, așa că las fițele deoparte și ideea că poezia se citește doar în anumite condiții, într-o anumită atmosferă… E supraviețuire aici. La fel de hotărâtă ar trebui să fiu și când scriu însă asta e altă poveste. Acum a venit rândul lui Aleksandar Stoicovici. I-am citit cartea si anul trecut,  nici nu mai știu de câte ori ... Îmi place să tot reiau. Cărțile de poezie împrumutate le citesc punctual de la început la sfârșit însă dacă e cartea mea nu citesc decât aleatoriu. Deschid undeva pe la mijloc, și citesc înainte, înapoi. Apoi iar deschid undeva pe la început, înainte-napoi… Uneori citesc pe capitole însă tot aleatoriu. În felul acesta o carte de poezie, în pofida faptului că oricum poezia lasă mereu loc de interpretare oricât de multe ori ai citi-o, mă provoacă să tot revin. Gândul că poate mai e vreun text pe care nu l-am citit, deși puțin probabil, mă ține mereu conectată. Fiecare cu piticii lui.

iar în tâmple
nu se întâmplă nimic
(frumos joc de cuvinte)

Azi, vineri 15 martie, a fost o zi cu noroc, o să înțelegeți și de ce. Am urcat ca de obicei de la piața Gemeni  în 133, găsesc și un loc liber în spate, unul dintr-alea de stai în sensul invers de mers al autobuzului și cu un geam mare în față de poți să-ți vezi vecinul în el. Lângă mine era deja un nene de vreo 60 și ceva de ani. În mașină cald și plăcut, nu ca afară, unde aveam de-a face cu ceea ce mie îmi place sa numesc iarnă recidivistă. Scot cartea vineri a lui Aleksandar Stoicovici. Nu e nimic premeditat, așa a fost să fie, azi vineri să citesc ”vineri”. Deschid la întâmplare: sviatoslav richter (Reichsbanknote)  pe cealaltă pagină copiii erau fericiți. Prima dată am citit copiii erau fericiți, nu știu care să fi fost motivul alegerii, poate pentru că sunt mamă, poate pentru că celălalt poem avea un titlu mai greu de pronunțat… Până la Moșilor terminasem primul poem, închid puțin cartea și mai meditez asupra lui. Apoi hai și cu sviatoslav …citesc prima strofă:
în camera mea se prăbușesc pereții
cade mortarul protecția anti-șoc întăriturile
pentru eventualele cutremure   (aici am copiat) însă următoarea strofă și pe care v-am amintit-o și mai sus mi-a rămas în minte, o să înțelegeți și de ce. Ridic puțin ochii din carte pentru un țăcănit ciudat reușea să sfideze atat poezia cat și Radio Guerrilla. Zgomotele veneau din stânga mea. Nenea de lângă mine își tăia unghiile. De ce să mint, chestia asta mi-a distras rău atenția. Nu oricând ai ocazia să stai lângă cineva care-și taie unghiile în autobuz. Am mai văzut tipi care mâncau semințe, alții care beau bere sau ascultau manele tare la telefon, da’ să-ți tai unghiile, asta este o premieră. În fine, citesc și strofa a doua, însă oricât de tare ai fi, zău dacă te mai poți concentra. De data asta Radio Guerrila și-a cam luat-o. Recitesc strofa a doua:
se prăbușesc pereții
dar semnalul e din ce în ce mai bun
religia noastră încape în plicurile de ceai
iar în tâmple
nu se întâmplă nimic (minunată strofă, știu că mă repet)
însă mă opresc. Trecem de Foișor și domnul încă mai avea unghii de tăiat, de fapt era chiar la început. Închid cartea, cu degetul mare păstrat ca semn între paginile unde am rămas și ascult cu atenție, nici nu mai știu ce cânta la radio, însă aveam un spectacol mult mai interesant. Îl vedeam, în geam, cum, tacticos, își lua fiecare unghiuță, fiecare degețel. Plus că aveam mereu senzația aceea că oricând poate sări vreo bucățică între filele cărții. Imediat după Hala Traian îl văd cum își scoate din buzunarul interior al gecii, un portofel mic de piele sau imitație, nu știu. O fracțiune de secundă chiar m-am cutremurat, însă nu la propriu... Zic, ce-ar fi să scoată și-o pilă acum. Însă nu, omul bagă unghiera frumos la locul ei și rămâne, așa, îngândurat, frecânduși mâinile. Pfiu! Zic în sinea mea. A trecut și asta. Deschid iar cartea și termin de citit poemul. Însă până să-l termin își scoate iar portofelul și se apucă iar de tăiat. Mi-am făcut ambiție, în fine, duc textul până la sfârșit și închid cartea de tot.  În mintea mea tocmai creștea un mega-poem, un jam session de gânduri, poezie, țăcănit și radio.
Să nu credeți acum că am luat întâmplarea ca pe una dintr-aia de-ți vine să-ți smulgi părul din cap. Cartea e la mine oricând, apoi nu poți avea mereu condițiile minime necesare, e totuși transport în comun, mi-am asumat. Situația m-a amuzat în felul acela, dureros, puțin ironic.
În a doua tranșă de îngrijire, nenea, doar și-a mai ajustat câteva unghii apoi a început să-și smulgă tacticos pielițele. Părea foarte concentrat și, nu știu, făcea cestia asta, într-un fel anume, ca și cum l-ar relaxa. Probabil psihologii ar găsi mai ușor un termen. E cam ca atunci când ai emoții și-ți pocnești degetele. Apropos, pe diagonală, am surprins o babă cum își rodea și ea un colțișor. I-o fi făcut poftă. Am întors repede capul pentru că deja aveam impresia unei conspirații.
A durat mult toată povestea asta. Și ca să-i punem capac, aproape de Unirii, unde oricum se stă mult la coadă, când în sfârșit am zis și eu acesta trebuie să fie sfârșitul, și-a pus frumos la loc unghiera și-n schimb a scos pila. A făcut-o și pe asta. N-am scăpat. Bine că prin căști nu se auzea nimic, martor mi-e geamul din față.
Ce mai, a fost o bătălie acerbă: vineri contra Unghii.  De data asta a câștigat Unghii. Cine-ar fi putut spune că poezia poate să și-o ia  în halul acesta, însă este probat, poezia nu poate pica decât în fața penibilului. Iar percepția picării o au doar cei care n-o înțeleg, pentru că de fapt, ea se retrage, și nu se retrage ca una căreia îi este rușine cu ce este, ci pentru că merită o luptă pe măsură și n-o face decât cu ea însăși.
Și dacă ar fi totuși, doar de dragul conversației, să atribuim termeni militari la ceea ce am povestit până acum, războiul a fost câștigat de cine merita să câștige. Ca la aikido, folosind forța adversarului.  
Pentru că Unghii a reușit să mă facă să țin minte un text, pe care sigur, nu-l voi mai uita niciodată.
Pentru că Unghii a reușit să mă facă să ajung acasă și să recitesc cele 2 poeme și ceva în plus.
Pentru că Unghii contra vineri, de fapt nu există.
Există doar acest autor și această carte și acest poem față de care am toată stima.
(toate la un loc)


sviatoslav richter (Reichsbanknote)
de Aleksandar Stoicovici

în camera mea se prăbușesc pereții
cade mortarul protecția anti-șoc întăriturile
pentru eventualele cutremure

se prăbușesc pereții
dar semnalul e din ce în ce mai bun
religia noastră încape în plicurile de ceai
iar în tâmple
nu se întâmplă nimic

deciziile care se iau sunt numai
pentru a face lucrurile mai frumoase
spre exemplu
cuvintele pe care le scot din chiuvetă
sunt oribile și imposibil de smuls
din smocurile de păr

dar ele vor deveni superbe
de-a dreptul superbe
despărțite cu bancnota
de o mie de mărci din 22
(bancnotă pentru care moartea a căpătat
un trup proaspăt
și frumos mirositor)



aici poate fi găsită cartea


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu