Treceți la conținutul principal

abstract blood

Faceți căutări pe acest blog

Întâlnire cu Gelu Diaconu şi Cătălina Bălan

pe septembrie 23, 2012

Solicitați un link
Facebook
X
Pinterest
E-mail
Alte aplicații

Solicitați un link
Facebook
X
Pinterest
E-mail
Alte aplicații

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Cristian Simionescu

Îmi spunea TACITURNA! Pe atunci eram puţin ofticată pentru că nu-mi plăcea deloc de mine. Voiam să fiu vorbăreaţă aşa cum erau colegii mei. Însă, aşa-i plăcea să-mi spună şi aşa am rămas. Acum, dacă stau şi gândesc bine, chiar îmi place. Pe la 16 ani, m-am înscris la cenaclul de literatură al poetului Cristian Simionescu. Mi-a trebuit ceva curaj, eram exagerat de timidă şi tăcută. Mi-aduc aminte cum, în prima zi, am apărut în faţa domnului Cristian Simionescu, spăşiţi şi timizi, eu şi încă un băiat. Ne-a întrebat dacă avem ceva texte la noi. Eram pregătiţi. Ne-am aşezat pe scaunele de lângă mesele lungi în formă de U. A luat un pix şi-a început să taie. Bine că stăteam pe scaun, altfel, simţeam că mi se topesc picioarele. Vedeam cum pixul roşu acoperea cam tot albastrul scrisului meu. Mă încercau stări de revoltă faţă de pixul lui roşu, faţă de el, faţă de mine. Îmi venea să fug ori să-i smulg foile din mâini şi să le rup, ori să fug pur ş...

Pentru cel care încă este printre noi, poetul Cristian Simionescu

Să mai iau o gură de aer și-un hohot de plâns, încă o gură de aer și-un hohot de râs. Pentru cel care încă este pentru că nu se poate abține să nu fie. El nu a încetat pentru că el nu poate să se înceteze poate doar să încetinească puțin până în punctul de imponderabilitate a respirației și-apoi s-o ia de la capăt. De la el am învățat că un maratonist nu renunță niciodată, oricât de greu i-ar fi, oricât de schimonosit i-ar fi chipul, oricât de mult l-ar arăta ații cu degetul. Mi-a radiografiat sufletul și l-a readus pe axa ființei. Aș avea multe să-i spun însă mă mulțumesc doar cu: Dragul meu Cristian, am rătăcit destul! Încetinesc puțin, cinstesc un pahar de tărie pentru tine și o iau de la capăt! Nu se poate muri de tot Sînteţi prea înafară ca să puteţi veni înlăuntru. Sînt morţi cu totul orbi dar sînt şi morţi care mai văd cîte ceva. Să vie un om să radiografieze întunericul din trup gata să iasă şi să lovească. Să privească o dată înlăuntrul său! Un comic mut trage sf...

Găsește-ți propoziția!

Se întâmplă ceva grav. Nu merge treaba cum te așteptai. Te enervezi. Acuzi în stânga și-n dreapta. Cauți vinovați. Rar se întâmplă să fii tu cauza. Poate, pe bună dreptate nu ești tu însă acel lucru s-a întâmplat, fierbi în continuare și nici nu ai putea să te prefaci că totul este în regulă. Cu toate astea ceva poți să faci. În primul rând întreabă-te dacă ceea ce s-a întâmplat este chiar atât de grav încât să merite să-ți zdruncini ființa atât de mult? Dacă mai implici și pe alții, chiar merită să-i lovești doar ca să te răcorești? Când faci asta chiar te liniștește sau îți accentuază situația? Încotro? Starea de fapt nu se schimbă ea stă tot acolo, impasibilă în timp ce starea ta se deteriorează. Hai să încercăm un exemplu. Copilul tău pătează un perete cu cerneală. Tu explodezi, îi faci capul mare, te gândești la cât de important este pentru tine ca pereții să fie implecabili și, la naiba, orice ai face, mereu se întâmplă ce...

Un produs Blogger

cristina cirnicianu