joi, 9 noiembrie 2017

Ziua 4 - Joker Day

Într-o dimineaţă târzie, după o noapte lungă presărată de shoturi, Narcis se privi, ca de obicei, în oglindă. Pilula magică pe care şi-o administrează de nenumărate ori pe parcursul unei zile, oglinda, cea care-i freacă scula iubirii de sine şi nu se lasă până nu-i produce orgasmul suprem. Însă, în acea dimineaţă, oglinda se comportă ca o trădătoare de cel mai înalt nivel. Gândea că poate el s-a defectat sau poate cineva îi joacă o farsă.
Cu o zi înainte fusese la un seminar de filosofie: "Cum ne iubim pe noi înşine?" şi se aştepta să iasă de acolo, radiant, mai măgulit şi plin de sine decât poate el. Însă idiotul filosof şi-a susţinut cu argumente, pe cât se poate de solide, ideea că nu ai cum să te iubeşti pe tine, că poţi să te respecti, admiri, apreciezi, accepţi iar iubirea este doar pentru ceilalţi. Aşa a ajuns în bar, din dorinţa de a-şi scoate din cap viermele care i se ploconise confortabil în creier.
Iar cum, scârba de oglindă refuza să-i mai arate chipul însă, dacă ar fi fost numai atât.. Cel mai grav era faptul că în locul feţei lui, din trei în trei secunde, apăreau alte feţe, unele total străine, altele cunoscute, printre ele chiar şi chipurile părinţilor lui. Toate erau perfect coordonate cu mişcările pe care le făcea. După primele patru astfel de perindări, dădu la raţe, se spălă pe ochi şi speră ca uitându-se iar în oglindă să constate că toate au fost plăsmuiri a imaginaţiei lui afectate de băutură. Însă nu, gagica blondă din oglindă avea faţa udă, aşa cum o lăsase el în acel moment. Luă un prosop iar tipul negru dinaintea lui se ştergea şi el cu exact cu mişcările lui. Îşi dăduse o palmă zdravănă peste falcă tocmai momentul în care apăruse maică-sa. Îl buşise plânsul iar Obama plângea odată cu el. "Tu de ce pula mea plângi?" Însă propoziţia era continuată la fiecare trei secunde de persoane care, pardadoxal, păstraseră vocea lui.
După vreo jumătate de oră de frustrări, furii, gesturi inutile, ciupituri, smuls de păr, hotărî să vadă dacă şi celelalte oglinzi din casă se comportă la fel de ciudat. Îşi făcu nu ştiu câte zeci de selfieuri însă niciuna dintre fotografii nu-l mai arăta pe el, gagiul mişto, pe care-l iubea cu nesaţ. La naiba! Îşi pornise şi webcam-ul de pe Skype sperând că un live nu ar mai avea cum să muşamalizeze realitatea.
Culmea nenorocirii veni atunci când, după ce mai bine de jumătate de zi testase toate suprafeţele sau mediile care ar fi putut să-i arate chipul şi toate se jucau în continuare cu mintea lui, hotărî să se vadă, tot pe webcam, cu prietenul lui cel mai bun, Victor. Simţea nevoia să vorbească cu cineva. Cu el putea discuta orice, genul care nu pune multe întrebări şi te ia aşa cum eşti şi singurul, de fapt, din viaţa lui, care nu i-a întors spatele niciodată. Şocul lui cel mai mare îl avu când în loc de Victor se văzu pe el. Dădea cu virgulă rău. Închisese şi redeschise fereastra de vreo cel puţin zece ori sperând să aibă de-a face doar cu o defecţiune a laptopului, însă oricum o dădea apăreau foarte clar două ferestre, una cu Victor care de fapt îl arăta pe Narcis, dar vorbea ca Victor şi una cu el care era, de fapt mereu alt om. Victor îl vedea în continuare tot pe Narcis cel pe care-l ştia dintotdeauna. Făcu şi câteva printscrin-uri pe care i le trimise lui Victor. În pozele de pe laptop erau imortalizate imagini cu persoanele mereu altele pe care le vedea doar Narcis însă la Victor ajungeau poze cu imaginea adevărată a lui Narcis. Discuţiile între cei doi ajunseseră la apogeul disperării şi se închieaseră cu sfaturi de genul, "nene, du-te şi te culcă", apoi  "cred că ai nevoie de un psiholog" şi într-un final "Narcis, nu ajungem nicăieri, nu înţeleg nimic, dacă mai continui aşa mai bine du-te la un psihiatru."
Furios că, nici măcar prietenul lui cel mai bun nu-l înţelege, închisese brusc conversaţia, laptopul şi se întinse în pat. Îşi dorea din tot sufletul să adoarmă pentru ca mai apoi când se va trezi se va redescopri, acelaşi Narcis. Mai mult de-atât, spera ca toată povestea asta nici să nu se fi întâmplat în realitate şi că totul e numai în visul lui mahmur. Faza cu oglinzile, selfiurile, conversaţia cu Victor nici nu puteau să se fi întâmplat în realitate, clar visează şi e timpul să se trezească, să-şi recapete iubirea de sine. După ore bune de agitaţie reuşi să adoarmă.

(... ies să beau o bere şi revin.) ;)






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu