marți, 13 ianuarie 2015

distopie mediatică

    Au fost cândva nişte vremuri când oamenii talentaţi erau vânaţi de promotori. Ca să ne înţelegem, mulţi din aceşti oameni nu umblau de la bun început în medii selecte, elitiste. Cei mai mulţi porneau de jos, de prin bodegi, baruri, printre amărâţi, neştiutori, amatori. Vânătorii se infiltrau şi ei. Acolo unde miroseau ceva valoare, puneau laba pe artist, îl băgau în camera de despăduchiat, îi turna nişte ţoale bune pe el, îi puneau la dispoziţie câţiva specialişti şi-l valorificau. Ambii aveau de câştigat. Evident, ca-n orice investiţie, există şi riscuri.
    În zilele noastre treburile funcţionează altfel. Nimeni nu mai are răbdare să caute, să se implice. Artistul trebuie să fie la cutie, gata muncit, gata gătit. Un om cules de prin bodegi aduce un detriment imaginii promotorului poleit cu succes, care nu-şi permite să ia nişte "scursuri". Sigur că este ideal sa-ţi pice pe mână oameni în care să nu mai investeşti mare lucru, însă nu e normal să pretinzi asta tot timpul. Uneori poate că nu e rău să mai şi cauţi, să mai osteneşti puţin. Cu aceiaşi oameni de azi, Edith Piaf n-ar fi existat.
    Fără a exclude valoarea din mediile elitiste, docte şi cu patalamale, un talent venit din mediul brut, mirean, foarte greu are intrare azi. Pentru aceştia din urmă nu se prescrie decât fie un drum foarte lung şi anevoios, fie moarte lentă. Este luat de sus, cu aroganţă, un pater atotştiutor, care îşi permite să facă mişto de el, să-l compare cu x,y,z, scoţându-i în evidenţă bubele sau inventându-le, poate pe ici pe colo, câteva vorbe bune, că doar acolo unde este evident un talent, nu poţi fi chiar atât de tâmpit încât să nu recunoşti ceva. Pe artistul ieşit din bodegi nu-l apără nimeni. Nu-l ajută nimeni. Şi dacă se întâmplă cineva să-i întindă o mână de ajutor, aceiaşi profesionişti, antrenaţi în centrele de excelenţă, au destule argumente pentru a demonstra, poate pe bună dreptate, neajunsurile împricinatului. Însă mai bine să muncească alţii şi ei doar să-şi dea cu părerea.
    La ora actuală, casele de discuri nu se mai implică decât dacă artistul este deja popular, valoarea rar este un criteriu. "Popular" trebuie neapărat legat de comercial. Artistul e musai să fie ancorat în ce se cântă la ora actuală, altfel de ce şi-ar irosi banii pe unul care cântă ceva ce nu pricep ei? Ori despre care nu ştie gloata? Însă mai este oare ăla artist? 
    Este evident că organul acesta al valorificării a fost mutat în altă parte a mecanismului mediatic. E ceva nesănătos care miroase a lene, aroganţă, superficialitate!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu